După anunţul alianţei Renault-Nissan de realizare a unei maşini mai ieftine ca Loganul şi produsă în India prin parteneriat cu un producătorul local, iată că şi Hyundai intră în moara declaraţiilor prin reprezentantul său din India. Acesta a afirmat că producătorul coreean va lansa o maşină de 3500 de dolari undeva prin 2011-2012 şi nu va avea de gând să o comercializeze doar în India. Asta pentru că cerere pentru un automobil foarte ieftin există peste tot în lume.
Şi iată că ideea lui Louis Schweitzer, tatăl simbolic al Loganului, cel care a gândit maşina pentru populaţia săracă a lumii a început să fie dus la un nou nivel. Gândit iniţial ca un model de 5000 de dolari, Loganul a dovedit că ar lăsa un segment prea mare de preţ neacoperit până la restul maşinilor echivalente, fiind nevoit din raţiuni economice să fie vândut mai scump. Aşa să se întâmple oare şi cu maşinile de doar 2500-3500 de dolari? Datorită cererii să-şi mărească preţurile. Rămâne de văzut. Până atunci însă, singura companie care nu s-a rezumat doar la declaraţii este Tata Motors, cu al său Nano. Şi este de aşteptat ca premiera pe care a avut-o în segmentul maşinilor ieftine să îi asigure supremaţia pe viitorul, cel puţin apropiat şi mediu. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Loganul.